Mâncarea reprezintă pentru orașe cauză și rezultat în același timp, iar relația dintre cele două pârghii care au dus la evoluția umanității până la stadiul în care o cunoaștem azi a fost mai strânsă decât ne imaginăm.
Să fie o coincidență faptul că primul oraș reținut de istorie să află foarte aproape de locul în care s-au găsit primele forme de grâu domesticit?
Oamenii au descoperit agricultura în jurul anului 10.000 i.e.n. Schimbările în evoluția și dimensiunile grupurilor s-au văzut încă de la început, însă a fost nevoie de cca. 2500 de ani pentru ca oamenii să facă primul pas către societatea urbană de azi. Poate dacă ar fi descoprit aripioarele picante, în loc de cultivarea cerealelor, ar fi durat mai puțin. Dar, așa arheologii atestă anul 7500 i.e.n. pentru apariția orașului Çatalhöyük, în Anatolia (Turcia). Prin aceeași zonă s-au găsit dovezile primelor forme de grâu domesticit, cultivat pe scară largă, o resursă care a dus la evoluția spectaculoasă a orașului anatolian până prin anul 7000 i.e.n. când i se alocă perioada de glorie maximă.

Çatalhöyük, dupa primele excavari (sursa Wikipedia)
Orașele au fost mereu locul în care se trăia mai ușor și mâncarea era mai simplu de găsit
Acesta este o opinie și ca orice opinie este discutabilă, cel mai bine în timp de ronțăim niște cartofi pai aurii ca să avem timp să ne expunem argumentele. Cel mai probabil, dacă n-ar fi fost mai ușor să trăieșți într-un mediu urban, oamenii nu ar fi migrat către orașe și numărul acestora nu ar fi crescut atât de mult.
De ce era mai ușor, în ciuda atâtor dezavantaje aduse de aglomerările urbane. Păi în primul rând pentru oamenii sunt ființe sociale. Ne oprim la terasă la ieșirea de la școală sau de la birou nu de ieri de azi, ci dintotdeauna. Avem nevoie să fim împreună cu ceilalți și asta ne servește din plin, pentru că, în grupuri mari ne merge mai bine. Ne împărțim mai ușor treburile între noi, suntem mai eficienți pentru că fiecare face câte ceva din ce în ce mai bine, schimburile se fac cu ușurință pentru că nu este necesar să călătorim 5 zile de la unul la altul, ci ne strângem toți în piața din mijlocul orașului și, la final, ne mai rămâne timp de o bere sau de un burger, în jurul cărora mai zbatem câteva idei, iar. din când în când. iese câte una în față și uite așa ajugem să avem, lumină, medicamente, artă, modă și tot felul de alte grozăvii care ne fac viața mai ușoară și mai bună.
Mâncatul în oraș se poate întâmpla doar în… oraș.
Ajungând în vremurile noastre, nici nu ne-am putea imagina lumea fără orașele în care trăim și în jurul cărora gravitează viața. Mai mare sau mai mic, fiecare oraș are propriile miraje (după care râvnesc altele mai mici) și propriile aspirații (pentru care le invidiază pe cele mai mari). Iar când vorbeșți despre un oraș, despre orice oraș, mâncarea este printre caracteristicele cele mai des povestite. Mâncarea specifică, locuri în care se manânca bine, piețe în care experiența mâncării este deosebită și tot așa. O amintire bună este puternic legată de ce, unde și cum am mâncat într-un oraș.
La fel se întâmplă și când vine vorba de locurile în care ieși să mănânci în oraș. Locurile acelea care combină cel mai bine atmosfera, serviciile, mâncarea pentru că tu să te simți mai bine după o masă în oraș.
Planet Burger, locul în care ieși după masa de Paște.
La Planet, ne-am făcut un scop din a crea această experiență unică și atrăgătoare, care să te aducă din nou și din nou, oricând ți-e foame sau, pur și simplu, când ai chef să ieși în oraș. Pentru că Planet este “în oraș”, este perfect integrat conceputului la care aspirăm și cu care te bucurăm de câte ori ne vizitezi.
Este dinamic, rapid, practic, energic, variat, este așa cum ți l-ai dorit tu. Este mai mult decât un loc în care ieși să mănânci, este locul în care ieși după masa de Paște, adică în momentele acelea în care simți că te-ai cam săturat de “tradițional”, de poveștile mătușii sau de curiozitatea buniicii. Locul în care ieși să fii, pur și simplu, TU.
